Riduri pe suflet .


oare de ce sufletele noastre, ale tuturor, s.au uratit atat de rau? s.au scumpit oare tratamentele, este pe cale de disparitie fondul de ten pt suflet, s.au terminat toate?
De ce oare nu putem sa ne oprim inainte de a rani pe cineva? De ce nu exista o cusca in care sa o inchidem pe Ura, cateaua asta disperata dupa victime? E oare greu sa alungam Cearta, acea entitate batrana si urata care bate in fiecare zi la usa sufletului fiecaruia dintre noi pentru a o primi in gazda, si care, cu vorbe alese, ne ispiteste si o primim pentru noi?
Cum e posibil ca noi sa credem aceasta urata, jupuita si buboasa si sa o pastram in camera sufletului?!
De ce uneori suntem atat de slabi si naivi si primim toate lucrurile urate in suflet, alungandu.le si uitandu.le pe toate celelalte bune?
Si ce grei ne simtim apoi dupa ce eliberam elixirul dat de Cearta cand vorbim cu ceilalti,toate acele cuvinte grele eliberate intre noi. Si tot continuam asa, crezand ca va fi mai bine, ne simtim atat de atasati de Ura, parca ne rade sufletul cand facem rau... Dar duc oare toate astea la ceva mai bun, se simte sufletul mai bine? De unde... Cuvinte urate, cearta, ura si toate celelalte nu fac altceva decat sa ne rideze, zgarie adanc, imbatraneasca si urateasca sufletul. Si atunci, ce sa mai faci cu cremele hidratante si fondul de ten? Mai acopera ele oare imperfectiunile sufletului? Tardiv, sunt deja prea proeminente. La ce bun sa.ti acoperi fata cu o masca vesela cand oricum minciuna are mereu picioare scurte?
Ce.ar fi daca cu totii am alunga rautatile atunci cand ele ar vrea sa poposeasca la noi si am pastra sufletul curat?
Ce.ar fi daca intre noi ne.am respecta si iubi mai mult?
Cu o vorba buna putem schimba radical parfumul sufletului, cu un sfat la nevoi si o imbratisare intinerim sufletul cu o gramada de ani. Ce ne costa oare sa iubim mai mult?
Ce ne costa oare sa o rostim, acea vorba buna?

Albastrul cifrelor pierdute

Nici nu mai stiu exact cand a inceput. Imi notasem data exacta pe peretii inimii. Scrijelisem cifrele cu deosebita atentie si erau atat de bine conturate incat stiam sigur ca n-am cum sa uit. N-am avut niciodata nevoie de vreo agenda sau vreun biletel care sa-mi aminteasca ziua sau noaptea in care te-am gasit. Fusese sclipirea aia pe care o ai o singura data in viata, cel mult de doua. Numaram doar zilele ce treceau pentru ca vroiam ca ele sa te faca sa-mi apartii mai mult.
Pe atunci eram o naiva. Gaseam insemnatate pentru fiecare cuvant, gest si credeam ca nimic nu e intamplator. Nimeni si nimic nu mi-ar fi schimbat trairile, visele, dorintele, pasiunile, sau ma rog... tot ce ducea la tine.
N-aveam timp nici sa respir pentru ca iubeam. Iubeam mai presus de orice. Iubeam mai presus de propria-mi viata. Si acum ma intreb daca nu cumva iubirea absoluta ucide. Dar n-am de gand sa filozofez sau sa scriu despre lucruri marete; si asta pentru ca n-am curaj, n-am talent.
Dar totusi nu inteleg unde sunt cifrele? Ce s-a intamplat cu ele? Cine mi le-a sters sau cine le-a furat? Erau nopti in care ma gandeam doar la ele, nopti in sir le-am privit... cand dispretuitor, cand admirativ.
Nu stiu daca mai stii cum sarbatoream ca nebuna implinirea inca unei zi sau luni. Aveam aniversarile mele de zi cu zi, fara invitati sau cadouri.
Dar acum? Acum mi-au disparut cifrele... S-au dus dracu fara sa am vreo secunda la dispozitie sa mazgalesc pe-un colt de hartie ziua sau noaptea in care te-am gasit.
Nu mai am prea multa nevoie de ele acum dar am promis sa avem o ultima aniversare curand... Se-apropie, se-apropie si nu-mi pot aminti.
Intre timp mi-am renovat toate camerele inimii si vopseaua asta albastra cred ca e de vina pentru tot. Mi-a acoperit peretii cu precizie si nu ma lasa sa vad dincolo de ea. Dar sa stii ca nu mai mor de inima albastra... E albastrul unui nou inceput, e albastrul cifrelor pierdute...

Doua figuri de ceara !

...Doua figuri de ceara
Asta suntem noi, nimic mai mult.
Straini de noi insine,
Cantonati in trecut.
Un simplu zambet astazi
Pentru noi e prea mult.
De noi parca ne e rusine,
Suntem de nerecunoscut.
Dar simt cum sangele-mi
Umbla prin vine
Mai simt si-o durere-n piept
Si cred ca numai alaturi de tine
Ceara din mine se topeste incet.
Si ard precum o lumanare
Stingand lumina ce-o ai tu
Puternica ,rascolitoare
Asta sunt eu,asta esti tu
*
Asta sunt eu,asta esti tu
Puternica ,rascolitoare
Stingand lumina ce-o ai tu
Si arzand precum o luminare
Ceara din mine o topesc
Atunci cand ma chemi langa tine.
Mai simt o durere in piept
Si sangele-mi umbla prin vine.
Suntem de nerecunoscut
De noi parca ne e rusine
Deja e prea mult
Un simplu zambet azi
Si ne-am blocat in trecut
Straini de noi insine
Asta suntem noi ,nimic mai mult
Doua figuri de ceara...

:"> vis...de octombrie

Ma urmareste in lumea reala un cosmar. Doar in vise mai pun cate un zambet pe fata. Asa gandesc acum cand zilele banale trec fara magie. In locul magiei, se asterne patrunzatorul intuneric. Acele vise dulci acum uitate se pierd in amarul suflet. Magia va fi..din nou reinviata de asa zisa vitamina a dragostei, dar pana atunci..dar pana atunci..
E prima data cand experimentez asa ceva..am o senzatie usoara de ameteala..noaptea asta e mai rece. E o noapte in care invat sa scriu durerile pe nisip si bucriile pe stanca. E noaptea in care dansez cu stelele si zambesc cu luna. E o banala noapte in care fug de toate...